DI ESTÂT TAL NADISON

Ah, parcé corîno ai mons
Ma parcé corîno al mâr,
là ch'o stìn no lu savìn
ancjmò no viodìn clâr.

Oh, furlans se un nol à miês
di puartâsi vie lontan,
no covente ch’al disperi
lì nol spìnt un carantàn.

Par Orsarie el Nadisòn
al è un premi cussì biel:
trôs di lûr lu an dìt e disîn
che al pâr fat a pinél.

Con chês spuìndis cussi vérdis
di acasie, rôi, saût,
svintulansi la boschete
nûs invie el so salût.

Il merlòt al ciante a l’albe,
al gorghege l’usignûl
sì, al pâr che chel concert
lu sintìs dut el Friûl.

Il prin ragjo di sorêli
al cjòl su in man il bachét
ubidint mâri nature
si môf dut cun rispìet.

Il mantèl meraveôs
si spalanche là sul prât
il colôr svariât des rôsis
lu à tiessût inghirlandât.

Straordenarie la viodude
cuant che l’âghe d’in sburide
e ven jù pestant tal crét
e slapant fin sot la ribe.

Il pessut smenant dal fonz
al saltucce slusignant,
pârin perlis infilzadis
su le aghe dondolant.

Sot i sterps de poôlade
te ombrene cun onôr,
‘l é il madràc disrodolât
cul so ben a fà l’amôr.

E svolete le pavee,
al busine ancie l’avòn,
‘l svuarbevoi cidin al bale,
l’ âs sui flôrs fas perdòn.

Ancje nô su, su anìn
a butâsi la sul fen
par cuscin un quatri ràmis
E le pòe sun t’un len.

Nûs invide le calure
di puartâsi a ristorâsi
ta chel fresc polsà in pâs
in chê gjunde consolâsi!

Se vignîs jù su le grave
quant ch’al bol il savalòn
i atrìs, i reumatics
i lassàis al Nadisòn.

Se ûs pâr di divertisi
e tufasi in ogni mût
a nàdait a cian, a rane
‘l è bon gjoldi, jé salût.

E po’ vuàltris pesciadôrs
se volês iemplà le sporte
cjolêt su la vùate, el lamp
e cjamàit di pés in sorte.

Sono trutis, o maròcs,
isâl scuâl, opûr il bâr,
viodarês ce plàss scuisîs
al difisfide chel del mâr.

Zoventût, culì vignît
viodarês ch’o ai resòn
sfogarês in ogni mût
ogni sorte di passion.

Sot i arbui ciars amîs
tal salèt inamorâs,
diclaràit il vuestri amôr
stàit unîs, simpri leâs.

Dome là tirant la gole
fra lis frascîs di chel len
l’aiarìn menant le code
‘l è a scoltà: ti vuei tant ben.

S'imbrunis e ven la sere
in ch’al tivit di rosade
el val plui di une prejere
a robâsi une bussade.

Compagnànt une promesse
ben sculpide dentri el cûr
mai, mai plui si canceli
fin in somp us tegni dûr.

E cun vuàtris fra li spùndis
sot el limbo tal tabâr
cidinùt il Nadisòn
si cujete jù e al duâr.

In che pâs e puisie
di belezze e d’incjant,
che eterne armunie
in tai secui va ciantant.